Am cunoscut-o pe Ioana Crăciunescu

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am cunoscut-o pe Ioana Crăciunescu la Bulbucata – o comună din județul Giurgiu, la vreo 30 de km de București – pe la jumătatea anilor ’80. Cumpărase o casă de vară acolo, pentru mama ei, dar și pentru a avea un loc în care să poată evada din iadul cotidian, la sfârșit de săptămână, atunci când se afla în țară.

Am fost invitat de mai multe ori în această casă, la cină. Prima dată când am fost acolo, mă aşteptam ca Ioana să fi restructurat complet casa, după moda occidentală, pentru că ea a trait foarte mulți ani în Franța și mă gândeam că oricine se poate obișnui cu binele și își dorește confortul maxim, oriunde s-ar afla. În schimb, am avut surpriza să constat că toată casa era amenajată aproape ca un muzeu: doar obiecte vechi, care aminteau de viața de zi cu zi a țăranului român de altădată, dar și alte obiecte originale, dintr-o epocă de mult apusă.

 

ic

La început, am interpretat asta ca pe o ciudățenie a unui artist şi atât. Doar mai târziu mi-am dat seama de ce făcuse asta. Pentru că Ioana, în pofida uriaşei cariere pe care o are în spate – în cinematografie, dar mai ales în teatru – şi în pofida multitudinii de mari actori, regizori, pictori, sculptori, poeţi și politicieni, români şi francezi, cu care are relaţii de prietenie – ea a rămas o persoană simplă, umilă şi sensibilă, o mare iubitoare de frumos şi de simplitate, de poezie şi de natură, de tradiţii româneşti, de istorie şi de tot ce reprezintă cultura românească.

Am văzut-o de multe ori oprindu-se din drum pentru a vorbi cu oamenii simpli – printre care mă număr şi eu – şi asta m-a impresionat. Îi asculta pe toți cu o răbdare de fier și n-am văzut niciodată la ea o minimă urmă de aroganţă. Se spune că, dacă privești în sus și nu simţi invidie, dacă privești în jos și nu simţi dispreţ, atunci trebuie că eşti un om deosebit. Iar Ioana se încadrează în această categorie, pentru că se regăseşte în oamenii simpli şi în simplitatea lucrurilor şi a vieţii.

ic 2

Prin acest filtru, reuşesc să înţeleg dragostea ei pentru monumentele istorice și cetățile vechi ale Transilvaniei, monumente pe care ea vrea nu numai să le salveze pentru generațiile viitoare, dar şi să le dea o nouă strălucire, atât în ochii românilor, cât mai ales ai străinilor, străini cărora Ioana dorește să le arate un fragment din frumusețile și din istoria Romaniei. Nu cred că ea vede această îndeletnicire constantă ca pe o afacere din care să se căpătuiască – așa cum cred scuipătorii de semințe – ci ca pe o dulce trudă prin care România să fie cunoscută şi apreciată în lume şi ca pe o modalitate de a salva identitatea neamului românesc, a valorilor sale, atât cât ei îi va sta în putință. Iar pentru toate aceste eforturi și pentru consecvența cu care își urmărește obiectivele, simt nevoia ca, în numele românilor, să-i mulțumesc!  Sărut mâna, Ioana!

Facebook Comments
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *