Breaking news: maestrul Ion Cristoiu s-a transformat în nea Ion de la Găgești!

cristoiu-23Urmărind în ultimul timp evoluţia maestrul Ion Cristoiu, sunt nevoit să constat că, de când Elena Udrea i-a încredinţat Jurnalul personal, d-l Cristoiu şi-a pierdut nu numai capul după nurii sus menționatei, dar şi obiectivitatea. De la o zi la alta, (odată) maestrul presei româneşti scrie absurdităţi din ce în ce mai mari, convins fiind că nimeni nu-i poate contesta autoritatea opiniilor exprimate de domnia sa. După ce a trecut, cu arme şi bagaje, de partea lui Nuţi și împotriva Justiției, impresionat probabil de nevinovăţia ei, nea Ion de la Găgeşti a început să atace DNA-ul şi SRI-ul, care chipurile lucrau mână-n mână, pentru a-i băga la răcoare preferata.
După ce SRI-ul şi-a retras sprijinul pentru DNA, la cererea vehementă a PSD şi a aliaţilor săi, nea Ion a început, în mod surprinzător, să apere serviciile, forţând chiar argumentaţia în încercarea de a-şi justifica pledoaria pro-DIPI. Iată ce scrie, negru pe alb, nea Ion de la Găgeşti.

Rechizitoriul DNA deconspiră modurile de operare ale DIPI. Serviciului secret nu-i mai rămîne decît să se autodesfiinţeze. Potrivit unei legi americane, orice volum de memorii ale unui fost agent CIA trebuie supus unei cenzuri de către Agenţie înaintea publicării. (…) Regula a rămas însă că Agenţia are drept de cenzură asupra celor mărturisite de foştii agenţi. Temeiul Legii nu stă cum s-ar putea crede în teama CIA de dezvăluiri incomode despre ea sau în atacuri din partea foştilor. (…) Dreptul legal de a cenzură e dat Agenţiei din două motive care ţin de specificul activităţii în acest domeniu: (1) ca nu cumva fostul agent să dea nume ale unor agenţi în activitate, pentru că astfel le-ar primejdui nu numai munca, dar şi viaţă; (2) ca nu cumva agentul să facă publice modurile de operare. Unul dintre secretele cele mai rîvnite de adversarii unui serviciu îl reprezintă modurile de operare. Cine le află poate prinde agenţii serviciului (în cazul contraspionajului) sau poate evita să fie prins de agenţii serviciului (în cazul spionajului). Această regulă, devenită Lege în SUA, explică de ce în cazul DIPI atît şefii DIPI, cît şi Petre Tobă au refuzat să desecretizeze documente care dezvăluiau modul de operare al serviciului. Aşa cum am mai scris, cei doi sunt anchetaţi de DNA nu pentru c-au refuzat să pună la dispoziţia procurorului DNA documente privind modul de operare, ci pentru că au refuzat să le desecretizeze.

Nea Ion bate câmpii cu graţie, comparând DIPI – un serviciu de informaţii interne a MAI – cu CIA şi prefăcându-se că uită ce au cerut, de fapt, procurorii DNA de la domnul Tobă şi de la șefii DIPI, în plus, încercând să justifice cheltuielile făcute de şefii DIPI ca şi cum ele ar fi perfect normale. Prin urmare, nu am putut să mă abţin să nu internvin, comentând articolul pe pagina sa de Facebook.

Domnule Cristoiu, cred că sunteţi în eroare. DNA a cerut exclusiv documentele referitoare la cum au fost cheltuiţi banii publici şi nu modurile de operare şi lista agenţilor acoperiţi. E inutil să vă mai spun că încercaţi să demonstraţi că laptele e negru, când toţi ştim că e alb. Chiar dacă o să-mi ştergeţi comentariul, aşa cum aţi mai făcut-o şi în trecut (cenzură de tip ceauşist, aş numi-o eu, atâta timp cât eu îmi exprim părerile în mod civilizat) sau dacă mă veţi bloca, asta n-o să vă aducă niciodată înapoi cititorii care v-au părăsit. Sigur, la prima vedere, nu aţi pierdut nimic, pentru că aţi câştigat, în schimb, telespectatorii Antenei 3, dar nu e acelaşi lucru, cred că sunteţi de acord cu mine, măcar din acest punct de vedere. În fine, problema este că drumul pe care aţi luat-o nu are întoarcere. Încrederea se pierde o singură dată.

Facebook Comments
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *