Chimie organică

chimie-manual-pentru-clasa-a-vii-a_1_fullsizeExact acum 182 de ani, pe 8 februarie, se năştea, la Sankt Petersburg, chimistul rus Dimitri Ivanovici Mendeleev, inventatorul tabloului periodic al elementelor.

Asta a făcut să-mi aduc aminte de o întâmplare din adolescență.

Nu mi-a plăcut niciodată Chimia, dar cred că la asta a contribuit din plin şi profesoara mea, o femeie scorţoasă şi acră ca o lămâie, căreia nu-i zâmbea faţa vreodată.

Aşa că, la oral luam numai note mici, dar mă salvam cu extemporalele, la care, nu ştiu cum, luam numai note mari. După un timp, doamna profesoară a observat acest fenomen paranormal şi a devenit bănuitoare, aşa că, la teza de sfârşit de an, a fost cu ochii mai mult pe mine.

Când ne-a dat subiectele, n-am avut nici un fel de emoţii, aveam manualul de Chimie bine ascuns sub bancă!  Singura problemă era să nu mă vadă cotoroanţa…

Am scos cu grijă manualul, l-am deschis şi am început să copiez voiniceşte, cu un ochi în carte şi cu celălalt la Ghionoaia. Scorpia se plimba mereu printre rânduri, cu ochii în patru, ca să nu cumva să copieze careva! Nu ştiu cum a făcut, dar, la un moment dat, a sesizat trucul, a venit direct la mine, mi-a smuls foaia din mâna şi mi-a spus:
– Ieşi afară, eşti corigent!
Spre groaza altor vreo 20 de colegi care copiau și ei!


Nici măcar n-am îndrăznit să le spun părinţilor despre isprava asta, dar li s-a părut curios că stau mai tot timpul cu manualul de Chimie în mână, făcând rezumate, mai întâi pe caiet, apoi pe niște fiţuici liliputane.

M-am prezentat la examenul din toamnă cu fiţuicile bine ordonate, pe căprării. În sala de examen, eram vreo 7-8 colegi de suferință. Pe mine, doamna m-a pus în prima bancă, cred că bănuiţi deja de ce, nu? Ne-a împărţit la toţi câte o foaie dublă, de tip A4, şi ne-a dat subiectele. Eu, cu mare băgare de seamă, profitând de un moment de neatenţie al ciufutei, scot fiţuicile trebuincioase, le bag repede sub foi şi mă apuc de scris. De câte ori întorcea capul, mă uităm pe fiţuici. Şi dăi şi scrie, până când am umplut prima pagină şi am întors foaia. În momentul ăsta, însă, a apărut o mare problemă: acum, fiţuicile se vedeau, datorită transparenţei singurei foii rămase deasupra! Am încercat să acopăr totul cât am putut de bine, dar se vede că i-am dat ceva de bănuit zgrimțuroaicei, că a venit lângă mine şi din nou mi-a smuls foile din mână. Urmand regulile invatate la Fizica, fiţuicile au zburat, rostogolindu-se graţios, pe paviment. Evident, m-a dat afară din examen şi mi-a spus să aştept pe hol. După o aşteptare chinuitoare de mai bine de o oră, bestia iese şi-mi spune că nu mă lasă repetent, îmi mai acordă o ultimă şansă: peste două săptămâni, un nou examen! Norocul îl datorez, probabil, faptului că nici ceilalți colegi ai mei nu se descurcaseră mai bine și nu putea să ne lase pe toți repetenți.


Așa că am plecat uşurat şi, ajuns acasă, m-am pus cu burta pe carte! Timp de două săptămâni, am citit frază cu frază, de la începutul şi până la sfârşitul manualului de Chimie, şi am făcut rezumate.

Când m-am prezentat la noul examen, eram tot amărăștenii ăia de dată trecută. Singurul lucru schimbat era că, de data asta, eu eram sigur pe mine!


Ne-a dat subiectele şi imediat m-am apucat de scris. Şi am scris şi am scris… Examenul dura 2 ore, dar eu, după aproximativ o jumătate de oră, deja terminasem şi i-am predat foile. Ea s-a uitat la mine surprinsă, crezând că abandonez examenul. S-a uitat pe foi şi, pe măsură ce citea, vedeam cum pe faţă i se măreşte nedumerirea: nu făcusem nici o greşeală, lucrarea era perfectă! O vedeam cum fremăta, nu-i venea să creadă. I se citea pe faţă: „Cum de nu l-am văzut când copia, că doar am fost numai cu ochii pe el?!”
Dar mi-a pregătit o surpriză. S-a gândit puţin şi apoi mi-a zis:
– Popa, pofteşte, te rog, la tablă!


A luat în mâna o cretă şi a început să scrie pe tablă o problemă, nu-mi mai amintesc exact ce era. Oricum, trebuia să-i spun ce rezultă din amestecarea a două substanţe, în urma reacţiei chimice. Am luat creta din mâna ei şi am început să scriu, sigur pe mine, rezultatul. A rămas fără grai, nu ştia ce să spună. S-a gândit puţin, a luat în mână pixul roşu şi mi-a trecut nota pe test. Îmi pusese un nouă, deşi, nu avusesem nici o greşeală! Păcat, m-aș fi putut lăuda și eu o dată că am luat un zece la Chimie. Mi-am dat seama însă că nu era politically correct ca un elev submediocru la Chimie ca mine să ia zece la corigenţă. Am înţeles-o şi n-am comentat în nici un fel.


Morala: Şi făcând fiţuici înveţi, fără să vrei.


P.S.: La ceva ani de la întâmplarea asta, am luat de nevastă o tipă care tocmai terminase facultatea de Chimie Organică. Nici de data asta nu a mers mai bine. Se vede că nu era destulă chimie între noi. O fi ceva organic.

Facebook Comments
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *