Cristian Tudor Popescu – un simbol al dreptății siluite

ctpppp

Am privit interviul de o oră acordat de către d-l CTP laPagina de Media TV” şi m-a întristat profund. Am văzut un mare luptător pentru dreptate învins şi resemnat. Îmbrăcat ponosit, aproape neglijent, nebărbierit, fără forţa şi incisivitatea-i caracteristică, debusolat de toţi şi de toate şi, mai ales, singur… Extrem de singur. Cum e posibil ca om de presă de calibrul lui aibă un astfel de sfârşit de carieră?

Declinul său a început acum vreo 2 ani, atunci când ziarul la care scria, Gândul, a dispărut de pe tarabe, acesta ramanind doar în format electronic. Poate în tot acest răstimp, acest Don Quijote al jurnalismului românesc a avut un moment de luciditate şi a încetat se mai lupte, în mod inutil, cu morile de vânt… Poate e profund deziluzionat de senzaţia  toată energia consumată în numele unui ţel nobil a fost în zadar, lucrurile nu pot fi schimbate… Mojicia trece, cu bocancii săi plini de noroi, peste orice: principii, adevăr, dreptate.

Recunosc l-am criticat şi eu, uneori, pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, dar nu pentru ar fi greşit mai mult decât alţi colegi de breaslă, ci pentru am văzut în domnia sa o speranţă. El a fost şi rămâne un om incoruptibil, unica noastră voce autentică şi, poate, singura noastră şansă. Critica mea a fost doar o dojană, aşa cum cerţi pe cineva de care îţi pasă. Dar nu voi înceta niciodată -l iubesc şi -l stimez pentru curajul opiniilor sale – chiar şi greşite, uneori – pentru integritatea şi bunul său simț i le absolvă în totalitate.

Şi atunci m-am întrebat: oare nu sunt şi eu vinovat de această situaţie injustă? Cum putea îndrepta lucrurile? Şi atunci, am avut o revelaţie! Unicul lucru care ar putea -i redea forţa de odinioară ar fi ca domnia  afle nu este singur
Facebook Comments
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *