De ce e bine ca toate lucrurile trebuie făcute la timpul lor

Mulți spun că, dacă PSD va reuși să pună mâna și pe Justiție – și cine îl va opri? – ne vom întoarce pe vremea lui Năstase. Nu-i adevărat! Pe vremea lui Năstase mai exista încă frică și rușine. Pesediștii de astăzi sunt parcă aleși dintre oamenii cavernelor, niște troglodiți fără școală (sau cu diplome false, ca acelea de la Academia SRI, de exemplu), aroganți, disprețuitori, violenți, grobieni, iresponsabili, ireverenți, avari și lipsiți de un minimum de moralitate. Iar cei puțini rămași care mai au ceva școală, sunt ticăloși până în măduva oaselor, gata oricând să renunțe la principii (și chiar la propriile convingeri), dacă acestea îi împiedică să-și atingă propriile interese sau pe cele de grup. Adică, acel tip de oameni cu care n-ai vrea să pleci noaptea la drum, pe un traseu nemarcat.
 
Și cum detaliile spun mult despre o persoană (sau despre o gașcă, în cazul nostru), mi-a atras atenția un fapt pe care mulți ar putea să-l treacă cu vederea, să nu-i dea importanța pe care, în realitate, o are: cu ocazia protestului de astăzi, au permis parcarea autovehiculelor private în curtea Parlamentului, fapt fără precedent, care încalcă regulamentul pe care tot ei l-au aprobat! Ce spune asta? Spune că grupul infracțional organizat PSD/ALDE consideră instituția Parlamentului României ca pe un bun personal, pe care îl poate folosi când și cum dorește. Nimeni, din vechea gardă social-democrată, nu și-a permis așa ceva. Parlamentul României aparține întregului popor, nu doar unui partid. Din acest gest „neînsemnat”, PSD ne transmite mesajul că nu mai are frică de nimeni și de nimic, că își poate atinge obiectivele prin orice metode, la lumina zilei, sub ochii noștri îngăduitori, fără să trebuiască să se mai ascundă ca până acum. Practic, în cei doi ani care le-au mai rămas din mandat, ne vor transforma într-o „democrație” de tip sovietic și vom avea un nou Tătuc grijuliu și atent la nevoile poporului. Iar cei care vor regreta cel mai amarnic vor fi chiar cei care astăzi, cu inconștiență, îi susțin, indiferent ce ar face.
 
În paralel, cu ajutorul legilor ad hoc, ne vor restrânge la maximum drepturile civile, punându-ne în imposibilitatea de a mai manifesta pașnic în stradă sau a ne mai spune părerea în public. Oamenii deja au început să se teamă. Uitați-vă la cei aduși la protestul de astăzi. Câți dintre ei chiar au vrut să vină?
 
La următoarele alegeri parlamentare, cei care au micționat pe vot data trecută vor merge să voteze, probabil. Numai că, acum, va fi prea târziu. Pentru că acum nu mai contează cine votează, ci cine numără voturile.
Facebook Comments
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *