Dezbaterea publică pe tema grațierii și a modificării CP și CPP va fi o parodie

În spiritul democratic arhicunoscut al social democraţilor (că de aia le zice aşa, nu?) şi pentru ca răuvoitorii să nu mai spună că guvernul Grindragnea dă OUG-uri pe şest, fără să consulte celelalte instituţii şi opinia publică, iată, ministrul Justiţiei, simpaticul Florin Iordache, a organizat o dezbatere publică asupra celor două controversate proiecte de OUG. Această întâlnire, programată pentru luni, va dura două ore şi va permite accesul în limita capacităţii de 50 de locuri a sălii unde va avea loc dezbaterea. Probabil, asta era sala cea mai mică pe care o aveau la minister, în afară de WC-uri şi debaraua unde-şi ţine femeia de serviciu sculele.
 
Făcând o socoteală simplă, dacă luăm în calcul şi preambulul şi răspunsurile la întrebări/sesizări din partea ministrului, fiecare participant va avea la dispoziţie nu mai mult de 2 minute. Adica, 120 de secunde. Presa nu va avea acces la dezbateri (sic!), în schimb, va participa, printre alţii, şi… Gigi Becali!
 
„M-am înscris şi eu acum la dezbatere, la Ministerul Justiţiei. Luni, mă duc şi eu la dezbatere pentru că sunt vicepreşedinte la o fundaţie de drepturile omului, ca fost membru în Comisia juridică a Parlamentului European şi ca membru în Comisia juridică a Parlamentului României”, a declarat Becali.
 
Întrebat de reporteri ce părere are de protestele de stradă pe această temă, vajnicul apărător al drepturilor omului a spus: „Nu contează că iese lumea în stradă, că legea graţierii nu o dau zeci de oameni, o da poporul român şi Parlamentul. Bine, au greşit, că nu trebuia să o dea Guvernul prin ordonanţă, trebuia să o dea Parlamentul, care este reprezentantul poporului”.
 
Eu aş propune ca această dezbatere să se mute la penitenciarul Rahova. Una pentru că acolo există mult mai mult spaţiu şi încap mai mulți participanți și a doua că aia cunosc deja legile care le crează probleme. Și ca să fie bine pentru toată lumea, eventual, am putea să le dăm și drept de vot sau măcar de veto.
Hai libi!
Facebook Comments
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *