O femeie se aruncă înaintea trenului, cu copii cu tot

În general, evit să comentez tragedii, pentru că, în astfel de cazuri, de cele mai multe ori, tăcerea ar trebui să fie cel mai bun comentariu, dar m-a frapat numărul mare a celor care se pare că nu au înţeles foarte bine ce anume a împins-o pe acea nefericită să înfăptuiască gestul iresponsabil de a se arunca în faţa trenului, cu tot cu copii, şi au criticat-o în termenii cei mai duri posibili. Nici măcar nu ştim dacă femeia avea probleme psihice, așa cum o acuză unii. Ar fi putut să fie doar o depresie profundă, prelungită peste limitele suportabile. „Nu mai suport suferința!”, a scris femeia pe bilețelul de adio. Iar asta ni se poate întâmpla, la un moment dat, în viață, oricăruia dintre noi. Problema este că nimeni nu a ajutat-o să depăşească acel moment dificil. Pentru noi, că suntem lucizi și putem gândi la rece, gestul ei este de condamnat. Pentru ea, însă, a fost un gest de iubire: acela de a nu lăsa în urmă niște copii orfani, care să se chinuie în viață și să sufere. Așa a crezut ea că e mai bine, pentru că, în acele momente, nu mai era lucidă, deci nici responsabilă pentru faptele ei. Iar dacă are o vină, atunci, nu este doar a ei, ci a tuturor:
– a statului, pentru că nu se preocupă de soarta propriilor cetăţeni şi nu educa populaţia despre periculozitatea socială a depresiei şi posibilitatea de a o cura;
– a familiei, care nu a sesizat sau a bagatelizat suferinţele femeii;
– a noastră, a societății, pentru că am perpetuat mentalitatea, nocivă și periculoasă, că la psiholog merg doar nebunii.
Facebook Comments
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *